sirop de Craciun

In seara de ajun,

Da Doamne

Sa incolteasca un gand bun

Pe umerii prietenilor mei

Nu-mi pasa de-s departe

Sau au priviri de sloi

As vrea ca-n seara asta

Sa fim cu totii – noi

Sa stim sa mai renastem

Sa stim sa mai iubim

Da Doamne o privire intoarsa

Amicilor pierduti

Iar de ei vor sa plece,

Te dau pe tine lor

Asa ii voi cunoaste

In urma pasilor

Caci si de-o fi sa ne simtim

Singuri si tematori

Avem amici, avem prieteni

Iar noi suntem, desi cam chiori,

Ai lor.

ce este un prieten

o sa incerc mereu sa raspund la aceasta intrebare.
eu cred ca incetam sa cautam sau sa mai avem nevoie de prieteni atunci cand ne incapatanam sa ne definim propriul nostru drum in viata. Ne punem EU-l nostru in mijlocul cararuii si strigam sus si tare: Pe aici nu se trece. Drumul ce urmeaza e al meu. La ce bun oare un astfel de drum, daca nu lasam ochii, obrajii, bratele celor care ne pretuiesc sa ne insoteasca?

Of, sa ne tot intrebam, dar pana cand? asa o s ajungem ca  doar ecoul intrebarii sa ne fie prieten. Ce trist si gol...

pentru fiecare

Un loz nu e doar castigator sau necastigator. Viata nu e doar urata sau frumoasa, un copil nu se naste doar pentru a trai sau a muri. Am incetat sa cred in dualitati pentru a incerca sa incetez a mai incerca sa raspund la intrebari prin faptele mele. Suntem si vom fi un receptacol in care s-a sadit niste grau, la fel ca cel sadit de Sfantul Andrei. Noi il udam sau nu, altii isi varsa si ei amarul sau dragostea peste semintele noastre. Si astfel, cu putina incredere si multa credinta crestem, ne incolacim si inmugurim. Nu cred in virusi si nici in mana. Vascul, o fi el un parazit, dar are si calitatile lui. De asta, cred, se cuvine sa ne bucuram inca o data ca suntem receptacole de bunatate libere sa incoltim asa cum ne dorim. Si pentruca in Roamania nu e doar frumos sau urat, pentru ca nu e doar iarna sau vara, iata poza mea pentru fiecare.

vreau

astazi intampin oamenii cu santurile de pe frutea mea
si numar intalnirilie cu oamenii prin prisama imbrtisarilor

spun nu negocierilor si lucrurilor care se cuvin
sau se asteapta de la tine

am picat examenul in fata fetelor straine
fiindca imi spusesem asta

daca e strain, te schimonosesti, dar
nu cumva
sa fii tu

inca esti un copil ce nu a invatat
sa nu ceara.

chiar vreau,
credeti-ma

de patentat

Exista ceva ce inca nu ati inventat
Un aparat foto ce sa retina mirosuirle, aromele de sarmale si
varza acra
din bucataria de la tara.

Exista ceva ce nu ati reusit sa inventati
Un ceas desteptator care sa sune cand ai stat mult prea mult si
Mult prea departe de tara, de verde, de caldura mainii bunicii
De greutatea plapumei pe care o imparti cu ea.

Exista ceva ce nu va fi niciodata prea departe de mine
Eu, in asfintitul din curtea plina de pene si frunze uscate
In care odata pui mici de curca ma ciupeau de causul palmei.

Si, binenteles,
exista ea,
bunica

si cu ea, bunicul

pentru arhitecti sufletesti

Barbatul (a se citi omul) chibzuit isi zideste casa pe temelie de stanca si nu pe nisipul parerii de sine. Casa duhovniceasca se intemeiaza pe un pamant potrivit, acela al Rabdarii. Pe acesta se pune temelia Credintei, urmeaza zidirea casei din pietrele sau caramizile Faptelor Bune, iar acestea sunt legate intre ele prin lut luat din pamantul Smereniei. Deasupra se pune acoperisul Iubirii.

si uite asa mai vine o Duminica de zidar insotita de conferintele Parintelui Teofil Paraian. Imi suflec manecile si pasesc inainte in linistea increderii in ne-Cunoscut, cu increderea ca o pensula aleasa gresit sau o caramida pusa aiurea e mai usor de acceptat in doi. ea poate chiar sa fie prilej de bucurie si usurare, "mila pacii, jertfa laudei"- o casa cu pistrui doar de noi stiuti, o face "casa noastra".

Non plus...ultra

Atunci cand pana si bratele unei batrane straine ma fac sa plang, iau untul, faina, ouale si descopar placerea simpla din spatele aluatului. Nu folosesc ustensile de bucatareasa, nu sunt inca o adepta. o sticla de vin goala pe post de facalet, si un pahar suvenir de la Paris- Pisica neagra a la Toulouse- Lautrec. Prajiturile mele nu au varsta. Eram liceeana cand bunica invartea de zor in spuma de zahar, iar acum, mixerul danseaza in mana mea, fiica lui, baiatul bunicii. El vine acasa, si fiica lui vrea sa ii faca o surpriza.

Pe langa asta, o data cu prajiturile fara varsta, am hotarat si eu sa imi bag cartea de identitate la cuptor. sa o ard, sa o pierd. Nu cred ca ceea ce scrie pe ea e adevarat. nu exista alte probe care sa ateste adevarul. nici infatisare, nici intuitie.

doar "doua maini dibace" ce ar vrea cateodata sa se trasnforme in aripi si sa ma inconjoare ca atunci, cand bunica ma lua in brate.

exercitiu de smerenie...

it is official.
My past is married.

to its present
and
God help everybody
future

I have regained my freedom
which had actually been mine
but couldn't see
through the tears

I had thought the gestures are gone.
no gestures are gone.
just the screen and the audience.

Laughing out loud
with joy and ease

red poppies

Azi am fost la dentist si m-am vazut pe dinauntru.

In timp ce-mi gaurea dintii, eu eram un perete al unei camere galbene, cu gemuri mari, careia ii mai dai doua trei gauri sa pui niste tablouri- amintiri

Ma plimbam prin camera, incercand sa vad ce mai e, vreun patut de copil mic, vreo biblioteca, sa ma gasesc in camera, sa vad pozitia, sentimentul

Cu cat incercam mai mult cu cat simteam mai mult briza de aer curat ce venea prin ferestrele intredeschise, prin care se vedeau copaci mari verzi. Nu aveam perdele.

Nu, nu era nimic in camera care sa anunte nimic din temerile mele, cum ca camera ar fi prea goala, sau ca ar trebui amenajata dupa ultimele cerinte. Eram eu, cu aerul si cu privelistea. Era gol, dar nu singuratic. Era spatios.

Iar de fiecare data cand unchiul meu schimba grosimea surubului simteam cum intra in mine, in peretele meu, cum se atarna o pictura colorata cu maci rosii.

E bine sa mergi la dentist. E bine sa te cauti.

Valea lui Stan ...sau Ce nu poti face cu doi dinti din fata

Ce nu poti face cu doi dinti din fata

Nu poti:

Sa-ti musti buza de jos,

Sa iti desfaci agrafa pentru a-ti prinde parul

Sa manaci porumb copt.

Sa zambesti vorbind

Ce poti face

Fara doi dinti din fata:

Sa visezi ca ai dinti si sa iti dai seama ca e doar un vis

inainte de a te trezi

Sa-ti sochezi prietenii si sa incepi o convorbire cu:

Sunt stirba, mi-am spart dintii.

Sa scuipi ca un robinet

Sa induri o febra musculara

Ca doar nu mi-am spart dintii in lupta,

Ci suind muntele

Si, in definitiv,

Cu sau fara doi dinti din fata

Poti

Sa zambesti poezind

The power of feedback

Just like any other human encounter, be it 5 minutes or 2546 hours, people need feedback. They need to know where they stand, whether they are going to get the chance to prove what they know or what they can do, or they'll be let to wander around in the dark, too afraid to speak their own mind, due to too many regulations or too high expectations.
One needs to adress their subconscious in its own language; one needs to listen to them, to their fears, moods and resolutions, one needs to make them play, walk and talk on a terrace, one needs to dare to let them draw flowers out of figures and not ask for explanations when they start hugging one.

One needs to learn from this and do the same at home, with the scared, tired, moody friends of this one. because one believes they speak the same language. do their subconscious minds need translation, interpreting or a long term lending of a dictionary?

One wonders wandering

Aforism de dimineata

Intr-un oras de sticla oamenii se vor cerceta mai des- in vitrine, in dialoguri cu ceilalti si cu ei insisi.

ratacirea unui paranoic sentimental

indrazneala este ca, daca azi,

in dimineata aceasta -
singura reala din viata mea -

mi-am dorit ca mainile tale
sa fie cele ce imi calca
cu vise,dorinte si urari
camasa pentru lucrul ce

ma duce departe
de tine

sa nu ma intreb
daca asta se intampla
fiindca parfumul respiratiei
camasilor tale
este cel mai aproape
de linistea
mea

unui pestisor de aur in vacanta

imi doresc sa fiu ca marea
de fiecare data altfel
intotdeauna aceeasi

sa salt ca boabele de orez
la nunta cand ma uda ploaia

sa ma apar de mainile cutezatoare
cu unduiri fosforescente de licurici

sa cant si sa rasune nisipul ce-l rascolesc pe fundu-mi
dar doar acelora care au cutezat
sa isi apropie urechea

si daca tot sunt deschisa sa pot sa
incerc rezistenta, fricile intrusilor
cu verdeata-mi umeda si incolacitoare ca sarpele

imi doresc
sa-mi dau voie sa fiu sarata, neclara si zgomotoasa

Exit your mother's shoulder (a title that came to me in my prolonged dreams)

There’s nothing wrong with mixing old and new, with combining different furniture styles, colours and patterns. Anything that is in your taste will automatically fuse to form an entire relaxing environment. A home does not need to be planned down to the smallest detail or contrived; it should be an amalgamation of the things that its owner loves and feels at home with. – Josef Frank

che fai di bello oggi?

imi ascult linistea
in bucuria multumirii

plang de dor in fata vantului din nuci

si imi promit ca niciodata
sa nu mai vizitez morminte
ale viselor neimplinite

o aterizare de mult asteptata

credeam ca sunt o aschie stinsa a unui artificiu
numit eu

se spune ca trebuie sa arzi in cenusa pentru a renaste. atatea lucruri se spun in lumea asta, doar ca noi le auzim doar cand pasii nostri scriu anumite fraze. Nu pot, nu pot sa invat din intelepciunea celorlalti, decat atunci cand ma arde tacerea mea. Anul trecut Omul Frumos a lui Dan Puric m-a ajutat putin in focul meu, cateodata dandu-mi impresia ca as fi fost Ioana D'Arc. Anul acesta fiscul va citi multe bonuri luate de pe planeta Micului Print. Sunt si, nu sunt, un rege ce da ordine nimanui , o infumurata ce aude doar laude, o betiva ce se intoarce din drum pentru a mai inchide usa ce era de mult inchisa. am si nu am planeta mea singuratica.

Sunt cativa prieteni . oameni care ma cunosc sau care m-au cunoscut. nu stiu daca pot sa ma numeasca o BUNA prietena. nu sun, nu am timp, nu-i vad, nu-i intreb. lucrul care ma face insa sa zburd pe planeta mea, sigura ca nu e nepopulata este dorul sincer care il simt pentru toti dintre ei. si gandul frumos, caldura pe care o simt pe pleoape cand ma gandesc la ei. poate o stiu si ei, poate o simt.

am aterizat pentru o secunda, penru ca cel caruia ii daruisem o parte din caldura aceasta m-a sunat si mi-a spus ca a dormit cu ea in brate, si s-a trezit odihnit.

la multi ani frumosi dragi prieteni, la multi ani copii ai prietenilor mei dragi.

"Vrei tu sa te faci sanatos?"

asa se cuvine sa raspundem inainte de a atepta o minune

vreau, Doamne, inca o ora
sa stiu care e de fapt sminteala mea si care
boala altuia.

nadajduiesc ca pana si aceasta neputinta
isi are ora ei.

big bang in fiece secunda
nascand alte si alte ganduri si nevoi
o sonerie din ora in ora
oprind si amintind de drumul tau.

traiesc cu ticaitul in urechi ce mi s-a-ntins pe fata
zbarcindu-mi zambetul

nu port ceas
dar trupul meu e-un orologiu

optiti-ma, va rog.
cuc...cuc...cuc...cuc

a mi cu s

Amic, prieten, confrate, confident, coleg, cunostinta,
mardare.

ce nume putine celor care,
poate intr-o zi ar trebui sa le spunem
ingeri.

cei ce sunt fara ca noi sa ii rugam,
cei ce se deschid fara ca noi sa le purtam cheia,
cei carora le putem vorbi fara
insa a le intina urechile.

sunt inca in discutii cu propriile mele urechi,
poate de aceea nu pot inca
innopta la o bere cu voi,
amici, prieteni, confrati, confidenti, colegi, cunostinte,
mardare.

o noua lectie...o noua vizita

se lucreaza in jurul nostru,
dar mai important,
se lucreaza prin noi.

fiecare om, fiecare familie este asa cum trebuie sa fie, cum se cuvine cand se lucreaza prin ea. suntem inconjurati de oameni ce isi duc crucea, semnul, soarta. unii din ei au realizat ca acesta nu e prinsa doar de palmele lor, ci ca ea este sustinuta de o dragoste mai mare.
azi am cunoscut inca un prag. stiu ca simteam aripioarele ingerasilor mei si ai altora, dar niciodata nu m-am gandit sa le numar aripile. suntem scanduri, copaci retezati ce ne rugam sa inmuguram si visam de sarbartori la o pereche de aripi. azi am aflat ca Serafinii au sase aripi. cu unele isi acopera ochii, cu altele picioarele. si cu cea de-a treia pereche zboara.
avem nevoie deci de a vedea, de a umbla, si apoi de a le opri, anula, pentru a zbura. sau poate totul in acelasi timp.

de ce nevoia mea de a cronologiza?

poate pentru a nu uita.

redefinirea celor stiute...sau... de ce biserica

E foarte usor sa te entuziasmezi si sa te bucuri de experiente cu totul noi. tu esti seful, regizorul, joci rolul principal. tu nasti si te imaginezi botezand. Puterea e ceva ametitor si ademenitor. doar ca are un lacas atotcunoscut. acolo unde nu ai mai fost, acolo unde te poti reinventa, redefini, pt ca nimeni nu te stie.

Sa participi, sa pasesti intr-un loc insa in care "se merge" dupa o regula bine stabilita, si "se fac" lucruri chiar canonizate, e, poate o provocare pe care incep sa o descopar, in ce priveste redefinirea. Nu esti nici atotputernic si nici atotstiutor. Insa, poti, sa faci, ceea ce uiti sau nu reusesti sa faci in cele sase zile ale saptamanii, in care muncesti, te muncesti. sa asculti, sa vorbesti, cu inima. sa te linistesti fara insa sa stii sigur de ce; o fi acea energie necreata de care am aflat azi. si sa primesti iubire. din partea celui care rosteste ceea ce vine prin el.

Sa pasesti intr-un loc in care tu mergeai odinioara, e parca imposibil si de neimaginat. Dar am invatat la scoala ca prefixul re, inseamna inca o data,o repetare. Asa ca o redefinire ar trebui intotdeauna sa inceapa acolo unde ne simtim neputinciosi, adica in noi. Acolo unde locuim, fiecare cu ziele lui, cu anii lui. ai mei, in curand 28. da, asta imi doresc de ziua mea. sa pot sa rasfoiesc cateva file ale propriului meu dictionar, si sa nu ma tem de vocea criticii, si nici de neputinta autorului.

the moral of the story is, dupa cum spunea un om frumos venit in Timisoara pentru a face bine, ca e bine sa ascultam, e bine sa ne comunicam celor aproape noua, iar daca vorbele vor fi iertate as vor fi pe veci, iar daca nu vor fi iertate asa vor ramane pe mai departe.
iar vorbele astea, dragii mei, fac mult mai mult decat orice training de ascultare activa. de ce? pentru ca sunt sustinute.

atentie la ascultare

"Sa te depasesti si sa te daruiesti!" (Parintele Serafim)

gata, zise furnicuta
am tot batut la usile voastre

fericita ca sunt
asa cum ma vreti,
harnica

gata prieteni, desi m-ati zarit
destul de des inconjurata de
furci, greble si boccelute
ce parca erau facute
pentru mine si manutele
astea harnice ale mele

ma dau batuta, greiere,
nu mi-a placut niciodata lucrul,
ba mai mult, nu am lucrat
cu adevarat niciodat

te vad ducandu-i dorul acestui sentiment pe care
tu il stii si il pronunti cu sfiala,
si imi doresc sa vad si eu
cum e

sa lucrezi cu inima
sa-ti transpire de munca
si nu de stors si frant

da, pasesc inainte-

recunosc
nu am muncit cu adevarat
in niciun anotimp

ai ochi frumosi..noroc ca esti minora (am citat)

Prea putini stiu
ca imi doresc uneori sa gust
sare sau otet din privirile voastre,
cei care ma insotiti la masa.

din gesturi
sa ma simt amara
sa ma doara...

- atitudinea altora fata de altii.

e zi de salar.
mi l-as da pe un astfel de show.
nu, nu unul galagios ca la TV,
ci unul baietos, uscat si dur.

Mi-e urechea prea dulce
de zambetele voastre irosite.

asta seara dau pe gat un shot
de vama veche

poimaine Ada Milea.
-sper sa fie amara

biciclind inveti

ca uitatul inapoi nu are noima
desi foarte firesc
la fel ca inchisul ochilor pentru mai multa vreme.

pedalati prieteni inainte si deschisi
si fie sa ne intalnim
ca tot romanu,
nu in cuget si simtiri,
ci-n zambet

Merci...

Multumesc celor care ma citesc - iata am ajuns la cifra de 1000.
si asta intr-o zi in care am multumit intr-una pentru momentele in care existenta mea si a bunicii
mele s-au intersectat. Dumnezeu sa o odihneasca in pace.
de la ea am invatat sa zambesc cand mi se un da un diagnostic aparent ireversibil,
sa cant, si sa ma bucur de varsta pe care o am.
Merci..

portret

pentru ca cei ce te indragesc te pot picta
...
la orice varsta

amintiri de copil cu riduri

scara copilariei mele si a mamei mele.
urcam cateodata pentru a cerne faina
alta data pentru a cerne praful de pe carti cu coperti rontaite de soareci

acum doar urc
si cateodata cern
sper ca si ea

intimitate surprinzatoare

ni se intampla uneori sa ne indragostim. unora mai des, altora deloc. cred ca doar ni se pare.
suntem doar prea plini de noi, incat uitam pentru o clipa ce cautam, pt ce ne agitam si staruim.
si doar atunci putem zambi cu adevarat, doar atunci ne poate surprinde dragostea, fiorul atingerii miresmelor noi.

inchin poezia din dimineata asta, cutiutei cu mozaic de fildes de care m-am indragostit ieri, si tuturor recipientelor de bunatate pe care le cunosc si celor pe care nu le-am cunoscut inca, si celor pe care nu stiu ca le cunosc.(multumesc inca o data, Lucian Blaga)

Spune-o încet, n-o spune tare.
Iată-aceştia suntem noi.
Când e singur fiecare
sufletele nu-s în noi.

Stăm alături, eu şi tu?
Sufletele noastre sunt în noi
când suntem doi.
Altfel nu.

voi ce cutiute aveti in jurul vostru? ce arome pastrează în ele?

when you feel sick just wait

three sicknesses of my millenium
workaholism. schizophrenia. cancer

two much worrying for others, two much worying about yourself,
or too little everything in number of others

i used to like sickness for the bliss it gives
when you come back

i feel the next one is not return
and yet
i buy no medicine
at all

totul intreit

iarna s-a incapatanat sa ii zambesc asa ca a venit si a treia oara la mine in oras. multumesc pt rabdare aspru anotimp

epic in lumina iernii

de fiecare data scornim o teorema sustinuta sus si tare, si tot atat de tare vine de sus, de undeva, negatia. nu, nu toti ce te inconjoara vor vrea ceva de la tine, nu traim doar in tranzactii cu carne sau suflari. traim, sau, cel mult respiram pt a putea din cand in cand sa deschidem ochii mari, sa tragem aer in piept si apoi sa inghitim gandul si gestul celuilalt si asa sa il incorporam in rugaciunea noastra.

respir inconjurata de astfel de gesturi venite de cine mai stie de unde. pe unele le primesc, unele mi se soptesc, altele dau buzna nechemate, si unele fug catre mine in directie inversa. ce este insa mai trist si minunat in acelasi timp, e ca sunt unele, acelea pt care continum sa respiram pe care nu le-am descoperit, sau pur si simplu nu avem coaja atat de tare incat sa le putem tine-retine.

respiratia asta a mea naste un zambet o data cu reflectia soarelui. de obicei in asfalt. asa imi plac mie- copacii in oglinda apei, si soarele pe ciment. de ce? nu stiu..., mi-e frica sa emit o alta teorema...

pe rug sau ghilotina

am fost transata la nastere

abia azi m-iam dat seama ca imi lipsesc crapaturile
le caut cu lacrimi si le umplu su rugaciuni

capul, inima, palmele, scrisul,
toate au fost aruncate care incotro

unii le-au adunat, pus la sarat
altii le-au privit rostogolindu-se.

doar ochii sunt cei care mai cauta
doar doar
gasesc liantul

sau poate o alta bucata,
un nou petec din mine
pe buzele unui maur

si tacerea e un cadou

ce taie in amintiri
si uda prezentul sticlos

ultimul gand la cuseta

Al cui e orasul amintirilor noastre?
Sunt ele morminte
ori suntem fantome?

Spune-mi ce sa aduc:
un buchet de garoafe
ori pasii mei plutitori
ce bantuie visele?

intinde mai bine bratele,
lasa amprentele sa se roage
sa ne alunge

un colt de cer cu iz de Banat

Orasul in care locuiesc
e facut din fetele pe care
inima mea le recunoaste.

Ca am dat sau nu mana cu ele
e o alta poveste.
Odata cu ele, cu moartea lor,
se pierd piesele unui puzzle frumos
numit

Timisoara.

In locul ramas
vad nori, albastru si o scara
ii duc departe
si-i coboara apropape,
la mine in amintire.

Drum bun si bun venit,
Bela Kamocsa

si

Cosmin Lungu

se cuvine sa ne inchinam

Sunt robul tau,
Doamne,
in cautarea uneltelor
cu care
sap in sufletul

in care
ai sadit samanta harului.

Pana le gasesc,
ii dau apa lacrimilor
mele

exercitiu de memorie

Cu mâine zilele-ţi adaogi...

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

dressing up the naked truth

a creste mare e ceva ce se poate intampla
intr-o secunda, o luna, trei ani

poate tie, mie, ei, lui
niciodata stiut
si nu pe dinafara

e atunci cand bratele, mangaierea,
palmele sau strigatele

nu mai vin dinafara,
ci din strafundul tau

urletul te face sa te ridici pe varfuri
si
cresti...

comic cotidian trist

cuvinte, vorbe, fapte de indragostit
toate
se pot intampla oricui si oriunde
si nimic nu ne da dreptul sa ne umflam in penele
prezentului

cand se deschid portile cerului si Mos Vreme da
drumul ingerasilor ne
da fiecaruia o bocceluta plina de laude si
cuvinte dulci sau sleioase pe care
trebuie,
suntem rostuiti
sa o impartim, risipim.

rostuiti a deveni oglinda
cu maini ce umplu crapaturi
cu ochi de copil si
imagini de batran

"se inchid usile. Atentie la vagoane"

a iubi pe=a te bucura de

iata viata-un domino
piese cu spatele la fata
celuilalt,
toti intr-un sir
i
n
d
i
a
n
asteptand la
Mantuire.

e de-ajuns ca Unul sa
se clatine, ca Noi
sa ne atingem,
contopim
destramam
naruim

si sa nu ne mai vedem
niciodata...

gratitudine

cand eram mica am luat un catel de plus
de-o ureche si am facut primii pasi

o voce la telefon venita din toate colturile
lumii mele, sau a lor,
incearca sa ma indrume buimacita

dar inainte de a spune a
ii multumesc si sar.

-n-ai pentru ce,
ai facut-o chiar tu.

-intr-adevar
dar a ta e urechea
ce m-a tinut de mana

multam

pentru voi si anul vostru...al tuturor

" ce nu e cu putința pentru oameni, e cu putinta pentru Dumnezeu" (N. Steinhardt-Jurnalul fericirii)

PS. primul cadou dintr-o lista lunga pe anul asta