Non plus...ultra

Atunci cand pana si bratele unei batrane straine ma fac sa plang, iau untul, faina, ouale si descopar placerea simpla din spatele aluatului. Nu folosesc ustensile de bucatareasa, nu sunt inca o adepta. o sticla de vin goala pe post de facalet, si un pahar suvenir de la Paris- Pisica neagra a la Toulouse- Lautrec. Prajiturile mele nu au varsta. Eram liceeana cand bunica invartea de zor in spuma de zahar, iar acum, mixerul danseaza in mana mea, fiica lui, baiatul bunicii. El vine acasa, si fiica lui vrea sa ii faca o surpriza.

Pe langa asta, o data cu prajiturile fara varsta, am hotarat si eu sa imi bag cartea de identitate la cuptor. sa o ard, sa o pierd. Nu cred ca ceea ce scrie pe ea e adevarat. nu exista alte probe care sa ateste adevarul. nici infatisare, nici intuitie.

doar "doua maini dibace" ce ar vrea cateodata sa se trasnforme in aripi si sa ma inconjoare ca atunci, cand bunica ma lua in brate.

exercitiu de smerenie...

it is official.
My past is married.

to its present
and
God help everybody
future

I have regained my freedom
which had actually been mine
but couldn't see
through the tears

I had thought the gestures are gone.
no gestures are gone.
just the screen and the audience.

Laughing out loud
with joy and ease

red poppies

Azi am fost la dentist si m-am vazut pe dinauntru.

In timp ce-mi gaurea dintii, eu eram un perete al unei camere galbene, cu gemuri mari, careia ii mai dai doua trei gauri sa pui niste tablouri- amintiri

Ma plimbam prin camera, incercand sa vad ce mai e, vreun patut de copil mic, vreo biblioteca, sa ma gasesc in camera, sa vad pozitia, sentimentul

Cu cat incercam mai mult cu cat simteam mai mult briza de aer curat ce venea prin ferestrele intredeschise, prin care se vedeau copaci mari verzi. Nu aveam perdele.

Nu, nu era nimic in camera care sa anunte nimic din temerile mele, cum ca camera ar fi prea goala, sau ca ar trebui amenajata dupa ultimele cerinte. Eram eu, cu aerul si cu privelistea. Era gol, dar nu singuratic. Era spatios.

Iar de fiecare data cand unchiul meu schimba grosimea surubului simteam cum intra in mine, in peretele meu, cum se atarna o pictura colorata cu maci rosii.

E bine sa mergi la dentist. E bine sa te cauti.

Valea lui Stan ...sau Ce nu poti face cu doi dinti din fata

Ce nu poti face cu doi dinti din fata

Nu poti:

Sa-ti musti buza de jos,

Sa iti desfaci agrafa pentru a-ti prinde parul

Sa manaci porumb copt.

Sa zambesti vorbind

Ce poti face

Fara doi dinti din fata:

Sa visezi ca ai dinti si sa iti dai seama ca e doar un vis

inainte de a te trezi

Sa-ti sochezi prietenii si sa incepi o convorbire cu:

Sunt stirba, mi-am spart dintii.

Sa scuipi ca un robinet

Sa induri o febra musculara

Ca doar nu mi-am spart dintii in lupta,

Ci suind muntele

Si, in definitiv,

Cu sau fara doi dinti din fata

Poti

Sa zambesti poezind

The power of feedback

Just like any other human encounter, be it 5 minutes or 2546 hours, people need feedback. They need to know where they stand, whether they are going to get the chance to prove what they know or what they can do, or they'll be let to wander around in the dark, too afraid to speak their own mind, due to too many regulations or too high expectations.
One needs to adress their subconscious in its own language; one needs to listen to them, to their fears, moods and resolutions, one needs to make them play, walk and talk on a terrace, one needs to dare to let them draw flowers out of figures and not ask for explanations when they start hugging one.

One needs to learn from this and do the same at home, with the scared, tired, moody friends of this one. because one believes they speak the same language. do their subconscious minds need translation, interpreting or a long term lending of a dictionary?

One wonders wandering