sirop de Craciun

In seara de ajun,

Da Doamne

Sa incolteasca un gand bun

Pe umerii prietenilor mei

Nu-mi pasa de-s departe

Sau au priviri de sloi

As vrea ca-n seara asta

Sa fim cu totii – noi

Sa stim sa mai renastem

Sa stim sa mai iubim

Da Doamne o privire intoarsa

Amicilor pierduti

Iar de ei vor sa plece,

Te dau pe tine lor

Asa ii voi cunoaste

In urma pasilor

Caci si de-o fi sa ne simtim

Singuri si tematori

Avem amici, avem prieteni

Iar noi suntem, desi cam chiori,

Ai lor.

ce este un prieten

o sa incerc mereu sa raspund la aceasta intrebare.
eu cred ca incetam sa cautam sau sa mai avem nevoie de prieteni atunci cand ne incapatanam sa ne definim propriul nostru drum in viata. Ne punem EU-l nostru in mijlocul cararuii si strigam sus si tare: Pe aici nu se trece. Drumul ce urmeaza e al meu. La ce bun oare un astfel de drum, daca nu lasam ochii, obrajii, bratele celor care ne pretuiesc sa ne insoteasca?

Of, sa ne tot intrebam, dar pana cand? asa o s ajungem ca  doar ecoul intrebarii sa ne fie prieten. Ce trist si gol...

pentru fiecare

Un loz nu e doar castigator sau necastigator. Viata nu e doar urata sau frumoasa, un copil nu se naste doar pentru a trai sau a muri. Am incetat sa cred in dualitati pentru a incerca sa incetez a mai incerca sa raspund la intrebari prin faptele mele. Suntem si vom fi un receptacol in care s-a sadit niste grau, la fel ca cel sadit de Sfantul Andrei. Noi il udam sau nu, altii isi varsa si ei amarul sau dragostea peste semintele noastre. Si astfel, cu putina incredere si multa credinta crestem, ne incolacim si inmugurim. Nu cred in virusi si nici in mana. Vascul, o fi el un parazit, dar are si calitatile lui. De asta, cred, se cuvine sa ne bucuram inca o data ca suntem receptacole de bunatate libere sa incoltim asa cum ne dorim. Si pentruca in Roamania nu e doar frumos sau urat, pentru ca nu e doar iarna sau vara, iata poza mea pentru fiecare.