desir firul ce ar fi putut tricota
fularul infasurat pe ascuns
in jurul gatului ce nu s-a inaltat inca
sa imi asculte pasii.
sar, ma opresc, astept.
intoarsa la itele incurcate
ale urbei
ratacesc tinandu-ma de
firul alb de promoroaca
ce mi-a tricotat zilele de copilarie
castigate cu fiecare respiratie
impartasita cu bunicii mei.
Da-le, Doamne, zile
pentru ca sa tricotam impreuna
linisti, taceri, noroaie.
PS. exista Mos Craciun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu